Majoritatea puilor de Yorkshire Terrier vor avea nevoie de aproximativ 175 de calorii pe zi, împărțite în 3-4 mese. Dar această valoare se va schimba pe măsură ce îmbătrânesc. Consultați programul nostru de hrănire Yorkie pentru cei mai importanți factori în hrănirea noului tău cățeluș Yorkshire Terrier.
Yorkie sunt o rasă ciudată din multe motive, iar obiceiurile lor alimentare nu fac excepție. Unii vor mânca cât un labrador, tot ce pui în fața lor. Alții pot fi consumatori pretențioși, ce strâmbă din nas la un număr surprinzător de alimente. Aceasta a fost experiența cu Yorkie-ul meu, Yoyo.
Indiferent de tipul câinelui tău, cheia unei diete sănătoase a lui Yorkie este gestionarea atât a calității, cât și a cantității mâncării lor. Nu există o unică soluție cea mai bună. Fiecare câine este unic și va fi nevoie de puțină experimentare pentru a găsi echilibrul potrivit pentru el.
Din fericire, avem câteva linii directoare de bază ce te vor ajuta să stabilești un program de hrănire adecvat și echilibrat pentru Yorkshire Terrier-ul tău. Citește mai departe pentru a afla cât de mult trebuie să-ți hrănești cățelul Yorkie.
În acest ghid:
- Cât de mult ar trebui să mănânce un Yorkshire Terrier?
- Fii atent la supra-alimentarea terrier-ului Yorkshire
- Întrebări frecvente despre hrănirea Yorkie
Cât de mult ar trebui să mănânce un Yorkshire Terrier?
În general, Yorkie-ul ar trebui să mănânce zilnic aproximativ 150-200 de calorii sau 40-80 de grame. Ar trebui să distribui aceste calorii peste două până la patru mese. Cu toate acestea, cantitatea exactă de alimente pe care Yorkie ar trebui să o mănânce și numărul de mese pe care ar trebui să le aibă vor depinde de vârsta dar și de alți factori.
Când hotărăști cât să-ți hrănești cățelușul Yorkie, trebuie să acorzi o atenție specială nevoilor nutriționale din stadiul lor actual de viață. Pe măsură ce un câine trece de la stadiul de pui la vârsta adultă iar apoi la vârsta mai avansată, nevoile lui calorice se va schimba.
Cât să hrănești un cățeluș Yorkie
Nou-născut până la 4 săptămâni
Nou-născuții Yorkshire experimentează schimbări fiziologice rapide. Într-o săptămână nu pot vedea sau merge, iar în următoarea, sunt cățeluși curioși, nesiguri și tineri care încep să exploreze lumea din jurul lor.
Această creștere intensă ar trebui alimentată exclusiv de laptele bogat în calorii și nutrienți pe care îl produce mama lor. Nu hrăni un nou-născut Yorkie cu alimente solide.
De la 5 la 6 săptămâni (200 de grame la 600 de grame)
La aproximativ 5 săptămâni, este posibil să observi cum mama începe primele etape ale înțărcării. Ea va avea treptat mai puțină răbdare cu puii pe care îi alăptează și le va acorda mai puțin timp pentru alăptare.
În acest stadiu, este o idee bună să începi să introduci alimente solide. Inițial, creează un amestec de mâncare umedă de înaltă calitate pentru cățeluși și o cantitate mică de boabe înmuiate cu apă și plaseaz-o în spațiul unde stau puii în timpul zilei.
Fii pregătit pentru multă murdărie. Diferența dintre „fel de mâncare” și „loc de joacă” nu este imediat evidentă și le vei șterge lăbuțele și fețele la greu în timpul acestei etape.
Interesul pentru acest aliment va varia de la un cățeluș la altul, dar toți îl vor lua în seamă într-o săptămâna sau două. Între timp ei investighează și se obișnuiesc cu această nouă sursă de hrană.
Pe măsură ce puii încep să consume mai mult din mâncare, servește-le boabele tot mai puțin înmuiate pentru a-i ajuta să se acomodeze cu texturi crocante și gusturi diferite.
Până la săptămâna a 6-a, un cățeluș ar trebui să consume cu ușurință hrană umedă pentru câini și să pape boabe în mod regulat.
De la 2 la 4 luni (600 de grame la 1.3 kg)
Odată cu sosirea săptămânii 8, un cățeluș ar trebui să fie complet sau aproape complet înțărcat de laptele mamei. Dacă i se dă ocazia, un pui va continua să sugă, dar de acum ar trebui să poată supraviețui numai cu alimente solide. De asemenea, în acest stadiu, când majoritatea puilor Yorkie merg să locuiască în noua lor casă, este posibil ca laptele mamei să nu mai fie o opțiune.
Câinii mari se descurcă, în această etapă, mai bine cu orele fixe de masă. Cu toate acestea, terrier-ii Yorkshire sunt o rasă mică care are probleme frecvente cu variațiile glicemiei din sânge și cu hipoglicemia între hrăniri, astfel încât boabele ar trebui să fie disponibile cățelușului oricând.
Deoarece puiul tău Yorkie este într-o creștere rapidă, dar nu mai este alăptat, dieta lui zilnică ar trebui să conțină 175 – 200 de calorii dintr-o selecție de hrană uscată de foarte bună calitate.
Mergi cu Yorkie la controalele regulate ale medicului veterinar în timpul primului an de viață al puiului, pentru a te asigura că este pe drumul cel bun în ceea ce privește greutatea corporală și creșterea.
De la 5 luni la 9 luni (1.3 kg la peste 2kg)
În acest stadiu, majoritatea puseurilor de creștere au trecut. Yorkie va continua să se dezvolte și să-și mărească masa musculară, dar puiul tău ajunge la dimensiunea sa finala aproape de vârsta de 9 luni.
Ține minte că fiecare câine este diferit, iar genetica lor, nu cantitatea de alimente pe care o consumă, va determina cât de repede și cât de mare vor crește. Unii pui vor mânca mai mult decât alții, iar preocuparea ta principală ca părinte de câine este să eviți supraalimentarea lor, ceea ce ar putea duce la obezitate – care le pune viața în pericol.
Orele de masă ar trebui să fie consecvente în această etapă și – sub îndrumarea medicului veterinar – poți începe treptat tranziția puiului de la hrana pentru cățeluși la hrana pentru adulți.
Dacă puiul tău este mai selectiv și nu își consumă toată mâncarea dintr-o dată, probabil că poți continua hrănirea liberă. Trebuie doar să urmărești cu atenție cât de mult mănâncă și să reziști tentației de a le umple bolul de mâncare dacă a consumat deja hrana pe o zi.
Cât de des să-mi hrănesc cățelușul Yorkie?
Dacă ai un cățeluș care tinde să mănânce tot ce prinde și hrănirea liberă nu este o opțiune, acum este momentul să îl treci la trei până la patru mese mici pe zi.
Mai multe ore de masă nu îl vor lăsa să i se facă foame între mese și vor combate, de asemenea, hipoglicemia dacă câinele tău este încă predispus la asta. Mesele fixe tind, de asemenea, să aibă avantajul de a ajuta în fixarea orelor la care terrierii vor dori să își facă nevoile, astfel încât să îți poți fixa și plimbările zilnice.
Împarte mâncarea zilei pe cele 3 sau 4 mese, păstrând orele și fii consecvent pentru a stabili așteptările. Acest lucru îi va oferi puiului încredere că va veni următoarea masă și îi vei reduce stresul pe măsură ce trece la noul program.
Cât să hrănești un Yorkshire Terrier adult
Pe măsură ce puiul tău se apropie de vârsta adultă, între 1 an și 1 an jumătate, pofta de mâncare se va stabiliza încet.
Un Yorkshire Terrier adult tipic cântărește între 5 și 7 kg. Va mânca aproximativ 150 până la 175 de calorii pe zi. Acest număr de calorii se traduce în aproximativ jumătate de cană de hrană uscată pentru câini în fiecare zi.
Cu toate acestea, ai în vedere că diferitele mărci și forme de alimente vor avea un număr diferit de calorii, deci ar trebui întotdeauna să consulți etichetele pachetelor de boabe pentru câini pentru măsurători mai precise de servire.
Cât să hrănești un Yorkshire Terrier Mini Toy
Hrănirea unui Yorkshire Terrier Mini Toy este în esență aceeași cu hrănirea oricărui alt adult Yorkie. Cu plimbări zilnice regulate și sănătate bună, un Yorkshire Terrier Mini Toy ar trebui să își mențină greutatea adultă cu aproximativ 140 până la 160 de calorii pe zi.
Hrănirea câinilor neobișnuit de mici vine totuși cu câteva precauții.
Câinii adulți foarte mici vor avea tendința de a fi mai sensibili la oscilațiile glicemiei, iar hipoglicemia poate fi o amenințare și mai mare. Mesele obișnuite împărțite pe tot parcursul zilei sau hrănirea liberă vor fi deosebit de importante pentru acești câini mai mici și ar trebui să contribuie la stabilizarea nivelului glicemiei din sânge.
Datorită împerecherii slabe și a altor condiții de sănătate, terrier-ul Yorkshire Mini Toy are adesea probleme dentare mai seriose. Dacă ai un Yorkie micuț care și-a pierdut mulți dinți, va trebui să ai grijă să alegi o dimensiune mai mică a boabelor sau, eventual, mâncarea conservată umedă, care va fi mai ușor de consumat pentru puiul tău.
Câinii mici pot fi, de asemenea, mai sensibili la obstrucțiile intestinului, așa că alegerera hranei pentru Yorkie trebuie făcută cu mare atenție. Evită orice se poate fărâmița sau care poate fi greu de digerat. Astfel de gustări pot crea probleme mari pentru micii Yorkie, în special pentru cei considerați dimensiunea „mini toy”.
Cât să hrănești un Yorkie ce alăptează
AAFCO (Asociația Oficialilor Americani de Control al Furajelor) a stabilit că hrana pentru câini ar trebui să aibă minim 22,5% proteină brută pentru cățelele însărcinate sau care alăptează2. Din acest motiv, mulți părinți de animale companie își vor trece mămica Yorkiel pe o mâncare pentru pui dacă câinele a născut recent și alăptează.
De aceea, este adesea o idee bună să îi dai unui Yorkie care alăptează hrană nelimitată adică să te asiguri că are disponibile boabe în permanență. Mămicile care alăptează reușesc cu greu să consume caloriile adecvate pentru a produce suficient lapte, în special pentru puii mai mari. Punerea alimentelor la dispoziție, în mod constant, poate contribui la menținerea producției lor de lapte stabilă.
Cât să hrănești un Yorkie senior
Câinii în vârstă și nevoile lor alimentare reprezintă, în general, un subiect plin de incertitudini. Dr. Lisa Freeman de la Clinica de Nutriție a Universității Tufts observă frecvent creșterea sau pierderea nesănătoasă de greutate, constatând adesea că „problema este că Yorkie a fost trecut la o dietă pentru seniori”.3
Nu lua prea mult în seamă campaniile de marketing care se află în spatele multora dintre așa-numitele tipuri de hrană pentru „câine senior”. Părinții animalelor de companie ar trebui să se concentreze pe furnizarea alimentelor de înaltă calitate și menținerea unei greutăți sănătoase. Dacă treci puii la o hrană pentru seniori, asigură-te că nu vei face compromisuri asupra nivelului de proteine sau al ingredientelor.
Dacă apar fluctuații de greutate la terrierul tău Yorkshire, cel mai bun prim pas este să te consulți cu medicul veterinar înainte de a face modificări ale dietei.
Fii atent la supra-alimentarea terrier-ului Yorkshire
Una dintre provocările hrănirii unei rase de câini mici, cum ar fi Yorkshire Terrier, este tentația de a-i hrăni prea mult. Deoarece câinii Yorkie mănâncă o cantitate relativ mică pe zi, este ușor să supraestimezi cât de mult au nevoie. Hrănirea excesivă poate duce la un câine supraponderal, dar poate provoca și o serie de alte afecțiuni ale sănătății lui Yorkie.
Unii câini tind să mănânce prea mult de felul lor, înghițind tot ce-i la vedere și cerșind mai mult. Alții sunt mult mai pretențioși și se autoreglează mai bine.
Dacă ai un pui care tinde să mănânce în exces, este important să urmărești cantitatea de hrană pe care i-o dai în fiecare zi – inclusiv treat-uri și resturi de la masă – pentru a face diferența dintre un pui care nu este alimentat suficient și unul care pur și simplu cerșește prea mult.
Întrebări frecvente despre hrănirea unui Yorkie
Este sănătos pentru un Yorkie să mănânce o cană de mâncare pe zi?
Nu. Cana medie de alimente pentru câini conține în jur de 375 de calorii, iar această cantitate este de aproximativ două ori mai mare decât numărul de calorii pe care ar trebui să le consume zilnic un Yorkie tipic.
Cantitățile exacte vor diferi de la câine la câine, dar majoritatea Yorkshire Terrier-ilor de dimensiuni medii vor consuma între un sfert de cană și o jumătate cană de boabe pe zi.
Această cantitate va varia în funcție de brand, deci trebuie să acorzi atenție numărului de calorii al alimentelor pe care le alegi pentru Terrier-ul Yorkshire.
Ce fel de mâncare mănâncă puii Yorkshire?
Majoritatea producătorilor de hrană fabrică alimente special formulate pentru puii în creștere. Formulele pentru pui sunt în medie cu 5 până la 7% mai multe calorii per cană pentru a satisface nevoile energetice ale unui câine tânăr. Un cățeluș Yorkie în creștere va trebui, în general, să mănânce puțin mai mult decât un adult, consumând mai mult de 200 de calorii pe zi.
Ajutor! Cățelușul meu Yorkie nu mănâncă
Terrier-ii Yorkie pot fi niște snobi notorii la mâncare. Este posibil să trebuiască să faci câteva încercări pentru a găsi brand-ul potrivit pentru puiul tău.
Fă tranziția treptat
Introdu întotdeauna alimentele noi încet și în cantități mici. Un cățeluș poate face câteva încercări înainte de a se obișnui cu un aliment nou. Vei vedea cele mai bune rezultate dacă amesteci treptat hrana cea nouă cu vechea lor hrană.
Nu îi da gustări în timpul tranzițiilor alimentare
De asemenea, redu numărul de treat-uri pe care le oferi puiului pentru câteva zile și asigură-te că i se face poftă de mâncare prin multă joacă și exerciții fizice.
Adaugă hrană umedă peste boabe sau încearcă să îi dai boabele manual în gură
Uneori, adăugarea hranei umede noilor boabe poate ajuta un cățeluș să-și depășească aversiunea față de un nou aliment. Hrănirea manuală cu noile boabe ca și gustări între mese este o altă modalitate excelentă de a introduce alimente noi unui consumator ezitant.
Un Yorkie bine hrănit este un Yorkie fericit
Nu te zgârci atunci când vine vorba de alimentația câinelui tău. Asigură-te că îl hrănești cu o dietă de calitate, care nu conține pe conservanți chimici sau ingrediente supra-procesate, cum ar fi făina de vită sau de pui. De asemenea, fii mereu atent la supraalimentare și la creșterea nesănătoasă în greutate. Consultă-ți cu medicul veterinar dacă cățelul tău Yorkie nu mănâncă sau dacă ai întrebări cu privire la greutatea cățelului tău.
Ce fel de mâncare iubește Yorkie-ul tău? Ne-am bucura sa primim vești de la tine. Împărtășește-ți sfaturile și poveștile în comentariile de mai jos!
Referințe:
- Pitcairn, R. H., & Pitcairn, S. H. (2017). Dr. Pitcairn’s complete guide to natural health for dogs & cats. Emmaus, PA: Rodale.
- AAFCO Methods for Substantiating Nutritional Adequacy of Dog and Cat Foods
- tuftsyourdog.com: How to Choose a Food for Your Senior Dog